Smiley face


Advocacy

Publicat pe vineri, 27 iunie 2014 | de Raluca Pop

0

Cum se mimează consultarea publică pentru PNDR 2014-2020

Pe 30 mai mai multe organizaţii şi specialişti în patrimoniu cultural au trimis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o contribuţie la documentul aflat în consultare publică Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Scrisoarea a fost trimisă pe adresa de email indicată special pentru această consultare, viitorulpndr@madr.ro, de asemenea în atenţia Ministerului Fondurilor Europene şi a Agenţiei de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Ulterior, pe 10 iunie, lista semnatarilor a fost completată cu mai multe Grupuri de Acţiune Locală şi alte organizaţii neguvernamentale şi scrisoarea a fost retrimisă la aceleaşi adrese şi altele, personale, ale celor care lucrează pe această temă la MADR.

Până pe 24 iunie semnatarii nu au primit nici un mesaj din partea autorităţilor, în afara confirmării telefonice a înregistrării scrisorii la MADR pe 30 mai cu nr 91941/30 mai 2014.

Marti, 24 iunie, am primit însă o invitaţie de participare la dezbaterea fişei măsurii care priveşte patrimoniul în cadrul PNDR 2014-2020. Invitaţia a fost trimisă pe 24 iunie iar dezbatere publică a fost organizată vineri 27 iunie. În invitaţie nu erau specificate ora şi locul întâlnirii, a fost nevoie de mesaje suplimentare pentru a afla aceste informaţii.

Participând la întâlnire, organizatorii din partea MADR au afirmat că nu ştiau nimic de contribuţia trimisă şi că este prea târziu pentru a mai face modificări, deşi documentul încă se află oficial în consultare publică (şi ei recunosc asta).

Puteţi citi scrisoarea trimisă pe 30 mai aici.

Lista semnatarilor a fost următoarea:

Caroline Fernolend, vice-președinte, Mihai Eminescu Trust
Virgil Ștefan Nițulescu, director, Muzeul Național al Țăranului Român
Ana Iuga, etnolog, Muzeul Național al Țăranului Român
Șerban Sturdza, vice-președinte Fundația Pro Patrimoniu
Raluca Munteanu, membru în consiliile științifice ale Parcului Național Piatra Craiului și sitului Natura
2000 Nordul Gorjului de Vest
Eugen Vaida, președinte, Asociația Monumentum și Rețeaua Colecțiilor și Muzeelor Etnografice Sătești
Particulare din România
Bogdan Iancu, membru în consiliul director, Societatea de Antropologie Culturală din România
Ovidiu Daneș, președinte, Fundația DALA
Luiza Zamora, istoric de artă, Asociația 37
Vera Marin, președinte, ATU – Asociația pentru Tranziția Urbană
Călin Rus, director, Institutul Intercultural din Timișoara
Corina Răceanu, coordonator de proiecte, Institutul Intercultural din Timișoara
Raluca Pop, președinte al Asociației MetruCub – resurse pentru cultură
Bogdan Alto, partener proiecte culturale
Asociatia LEADER „Csík” Egyesület Manager Mátéffy Mária
Asociaţia GAL Microregiunea Hârtibaciu Preşedinte – Bârsan Ilarion
Asociatia VIRA – presedinte Andrei Craciun
Asociatia Village Life – presedinte Alexandra Vasiliu
Muzeul orasenesc Avrig – director Maria Grancea
GAL MOVILA LUI BURCEL – director Sorin Masievici
Asociatia GAL PODGORIA PANCIU – Violeta Chiriac
Asociaţia G.A.L Delta Dunarii – director George Rosca
Grupul de Actiune Locala Mara-Gutai, Maramures – director Ioan Borlean
GAL „Valea Siretului” – responsabil administrativ SIngher Magda Cristina
GAL Sudolt – presedinte Valentin Mitrica
GAL Bucovina de Munte – Oana Morosan
Grupul de Actiune Locala „COLINELE MOLDOVEI” – director Irina URSU
GAL Valea Prutului (com. Popricani, jud. Iasi)
Organizatia Hutul-Eko (com. Brodina, jud. Suceava)
Asociația Târnava Mică Bălăușeri-Sărățeni – director Borbély Ema
Asociația MicroregionalăTârnava Mică Bălăușeri-Sovata
Asociația Culturală Seprodi Janos de Chibed
Asociatia GAL Podu Inalt Vaslui – director Irina Sadici
Asociatia GAL Dealurile Tarnavelor – director Florentina Calugar
Asociatia LEADER Valea Nirajului – asistent manager Keresztesi Kinga
Asociatia de prietenie Hodosa – Venerque
Asociatia Pro Pasareni Backamadarasert Egyesulet
Asociatia pentru Eremieni si Drojdii
Asociatia Pro Troita 2004 – Szentharomsagert Egyesulet
Asociatia Titan
Asociatia Benedek Elek
Asociatia Bekecs
Asociatia Celeritas
Asociatia Focus Eco Center
Asociatia Corala Bocskai Istvan Dalkar
GAL Colinele Buzaului – reprezentant legal Socol Dumitru
Asociatia GAL „ARCUL TÂRGOVIȘTEI” – director Vladulescu Vilia Cristina
GAL Timis Torontal Barzava – presedinte Duta Gheorghe
GAL ECB – director Georgeta Bisoceanu
GAL Triplex CONFINIUM – director Zsolt Demeter

sursa imaginii: Descoperă.ro


Despre autor



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la meniu ↑