Cu alte cuvinte despre formatorii care vor fi selectați pentru proiectul “Susține cultura în educație”
La final de 2014 am lansat concursul pentru contractarea a 12 persoane care ne vor ajuta să formăm din martie până în decembrie 2015, 200 de artiști, profesioniști din domeniul culturii și profesori-cadre didactice din mediul preuniversitar. Informațiile detaliate și formalitățile care trebuie îndeplinite pentru a vă înscrie sunt disponibile pe site-ul www.m3culture.ro. Aș vrea totuși să explic cu mai multe cuvinte firești ce anume căutăm și pentru ce. Pentru asta, e important să vă spun de unde am pornit cu ideea de bază a proiectului: nevoia de a înțelege ce funcționează în relația dintre artiști, organizații culturale și copii/tineri în proiectele și activitățile culturale care au loc în școli și dorința de a sprijini formarea profesională a celor care doresc să le realizeze. Vă rog să priviți acest text ca fiind complementar, nu înlocuiește documentele oficiale, ci încearcă să facă mai accesibilă schema de lucru și profilul celor pe care îi cautăm.
Proiectul are mai multe componente, dintre care una dintre ele este dedicată formării profesionale și cunoașterii reciproce a celor care lucrează în acest domeniu pe care noi l-am numit cultura în educație. Pentru componenta de formare am înțeles de devreme că este nevoie să îi privim pe cei implicați cu nevoile, competențele și abilitățile lor distincte: profesorii și cadrele didactice au o pregătire și un set de obiective formale diferite (de cele mai multe ori) de cele ale artiștilor și altor profesioniști care lucrează în organizații culturale și instituții precum muzee, teatre, galerii, biblioteci etc; au avut de multe ori experiențe culturale diferite și înțeleg diferit cultura și beneficiile ei (de cele mai multe ori); au (de cele mai multe ori) un canon cultural diferit și valorizează diferit experiențele culturale. Pe scurt, sunt două tipuri profesionale diferite, care pe lângă faptul că au nevoie să se cunoască, să învețe să lucreze împreună și să dezvolte un capital de înțelegere comun sau măcar coerent asupra mizei culturii în educație, au nevoie de asemenea de o discuție asupra specificului și practicilor “taberei opuse”: profesorii au nevoie să înțeleagă mai bine ce e arta și cum ajunge cultura un capital social și de dezvoltare, cum este produsă și difuzată efectiv, cum lucrează un artist și o organizație culturală etc; artiștii și alți profesioniști din domeniul culturii au nevoie să înțeleagă mai bine care sunt obiectivele școlii, cum funcționează ea, care sunt reperele pedagogice esențiale în relația cu un copil sau tânăr, care este formarea și care sunt rigorile meseriei și vocației de profesor/învățător etc.
Plecând de la aceste nevoi, unele comune, altele diferite, am propus trei tipuri de formări: (1) formări dedicate profesorilor /cadrelor didactice, (2) formări dedicate artiștilor/profesioniștilor din domeniul culturii, (3) formări dedicate ambelor grupuri, concentrându-se efectiv pe managementul proiectelor de cooperare cultură-educație.
Pentru formările dedicate artiștilor și profesioniștilor din domeniul culturii vom selecta 2 formatori principali si 4 formatori secundari. Formatorii principali trebuie, în acest caz, să aibă mai multă experiență în educație și mai puțină efectiv în domeniul culturii. Motivul? Au nevoie de experiență în domeniul culturii pentru a înțelege profilul participanților la formări, dar cel mai important este să știe bine ce înseamnă activitatea educațională, cu precădere cea școlară (dar nu exclusiv), pentru a ști ce anume să le spună și cum să îi ghideze. Formatorii secundari pentru acest grup sunt numiți formatori cu practică în domeniul educației, valorificând arta sau patrimoniul ca instrument educațional în documentața de atribuire. Din nou, accentul este pus pe experiența în principal educațional și secundar culturală. Formatorii secundari vor veni în fața artiștilor și profesioniștilor din domeniul culturii ca practicieni și vor avea o contribuție punctuală la formări (3 ore) și care sunt contractați pentru a transmite participanților, în cadrul formării, din lecțiile învățate din proiectele lor.
Pentru formările dedicate profesorilor-cadre didactice din învățământul preuniversitar schema este identică, dar profilurile formatorilor se inversează. Vom selecta tot 2 formatori principali si 4 formatori secundari. Formatorii principali trebuie, în acest caz, să aibă mai multă experiență în cultură și mai puțină în educație. Motivul? Au nevoie de experiență în educație pentru a înțelege profilul participanților la formări, dar cel mai important este să știe bine ce înseamnă activitatea culturală, cu precădere cea interesată de publicul tânăr și sensibilă la dimensiunea sa educațională, pentru a ști ce anume să le spună și cum să îi ghideze. Formatorii secundari pentru acest grup sunt numiți formatori cu practică în domeniul culturii cu o dimensiune educațională în documentața de atribuire. Din nou, accentul este pus pe experiența în principal culturală și secundar educațională. Formatori secundari vor veni în fața profesorilor ca practicieni și vor avea o contribuție punctuală la formări (3 ore) și care sunt contractați pentru a transmite participanților, în cadrul formării, din lecțiile învățate din proiectele lor.
Pentru modulul mixt formatorii sunt aleși dintre formatorii principali selectați pentru cele două grupuri. Formarea dedicată efectiv managementului proiectelor de cooperare între școli și organizații/instituții culturale va fi realizată la finalul anului 2015.
Dacă doriți mai multe informații, aveți mai multe variante:
- ne scrieți pe adresa alina.vlasa@m3culture.ro. Alina Vlasa este asistent de management și comunicare în cadrul proiectului
- ne sunați la nr de telefon 0730.130.551 (preferabil între 10.00-17.00 în timpul zilelor lucrătoare)
- ne scrieți pe pagina evenimentului de Facebook pe care l-am creat special pentru această ocazie: https://www.facebook.com/events/1533096110300306/
- participați la întâlnirea din 19 ianuarie, ora 18.00 de la Centrul public al Fundației pentru o societate deschisă (Str. Caderea Bastiliei nr. 33, Sector 1, București, România). Mai multe detalii în curând.
Nu uitați să consultați documentele oficiale (invitația și documentația de atribuire), de aici: http://m3culture.ro/2014/12/oportunitate-de-angajare-colaboratori-pentru-formari-dedicate-culturii-in-educatie/ .
Vă așteptăm întrebările și înscrierile!
Raluca Iacob-Pop
Coordonator al proiectului “Susține cultura în educație”
Proiectul „Susține cultura în educație” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.
www.eeagrants.org ; www.fondong.fdsc.ro