Smiley face


TM 2021

Publicat pe joi, 3 august 2017 | de MetruCub

0

Dezvoltarea comunităţii de mediatori culturali pentru Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2021

Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană în parteneriat cu Asociaţia MetruCub –resurse pentru cultură propune celor interesaţi ocazia de a învăţa împreună și de a practica noi tehnici și abordări pentru un public mai angajat, mai motivat și mai apropiat de oferta culturală a orașului și lansează un

APEL PUBLIC

Pentru înscrierea la 2 ateliere și activităţi de practică, care își propun să contribuie la creșterea unui grup activ, informat, conectat și solidar, de mediatori culturali timișoreni, capabili să ofere experienţe culturale semnificative cu valoare educaţională unor publicuri diverse, în special copii și tineri, în relaţie cu programul Timișoara 2021.

Programul de formare constă în 2 ateliere urmate de practici concrete realizate în cadrul unor instituţii culturale / evenimente cu specific de arte vizuale din Timișoara, selectate de către Timișoara 2021 și care se vor desfășura până la finalul anului 2017.

Perioada de desfășurare a atelierelor: 8-10 septembrie și 22-24 septembrie.

Cei interesaţi se pot înscrie până pe 29 august (23:59) prin completarea formularului de înscriere online.

Rezultatele selecţiei vor fi comunicate celor înscriși pe 1 septembrie 2017.

Mai multe detalii pe site-ul Timișoara 2021.


Despre autor

MetruCub – resurse pentru cultură este o asociaţie înfiinţată în anul 2012 cu scopul de a funcţiona ca o platformă de întâlnire, dezbatere şi expertiză pentru profesioniştii din domeniul cultural – artistic. MetruCub îşi propune să exploreze, să sprijine şi să dezvolte sectorul cultural prin studii de specialitate, prin proiecte interdisciplinare şi prin crearea unui context în care artişti, operatori culturali, cercetători şi autorităţi să se poată întâlni şi comunica. Credem în rolul important al artei şi culturii în dezvoltarea fiecărui individ şi a societăţii în ansamblu şi pledăm pentru un management cultural profesionist şi o fundamentare obiectivă şi democratică a politicilor ce vizează domeniul cultural.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la meniu ↑