Smiley face

Susține cultura în educație

Published on 13:07 | by MetruCub

0

Prezentarea „Rucsacului Cultural” în România

Asociaţia MetruCub – resurse pentru cultură a organizat miercuri 31 iulie 2013, la ZonaD – studio Paradis Serial (str. Iulia Hașdeu nr.3, între Calea Griviței – Popa Tatu, lîngă Hala Matache) o discuţie despre nevoile, potenţialul şi oportunităţile în dezvoltarea unui program de susținere a activităţilor culturale destinate elevilor în România.

Întâlnirea a reprezentat o ocazie de diseminare a rezultatelor proiectului de mobilitate „Susţine Cultura În Educaţie – exemple pozitive de integrare a iniţiativelor culturale în oferta educaţională în România prin implicarea sectorului ONG”, realizat de Asociaţia MetruCub în parteneriat cu Oppland County Council din Norvegia. Proiectul a fost sprijinit financiar de către Fondul ONG în România, program finanţat de Granturile SEE şi administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Asociaţia MetruCub îşi propune să contribuie prin analize de politici publice, programe de formare, advocacy şi facilitare între actorii sociali la susţinerea culturii în educaţie sub forma de activităţi culturale destinate copiilor şi tinerilor, în care şcoala este partener. În acest sens, mobilităţile realizate de Raluca Pop şi Mihai Iacob pentru MetruCub în Norvegia au avut ca scop cunoaşterea programului norvegian „Rucsacul cultural” şi discutarea cu partenerul Oppland County Council și experţi din partea Arts Council Norway cum ar putea fi dezvoltat un program cu obiective similare în România, cu expertiză norvegiană şi adaptat nevoilor şi potenţialului local.

În cadrul întâlnirii am încercat să răspundem la următoarele întrebări:

  • care sunt politicile şi acţiunile de încurajare a aprecierii culturii în rândul elevilor şi tinerilor ale statului norvegian?
  • ce este programul „Rucsacul cultural”, cum funcţionează şi cu ce rezultate?
  • care este rolul organizaţiilor culturale şi al artiştilor independenţi în cadrul programului „Rucscul cultural”? Dar al autorităţilor publice locale şi regionale?
  • ce putem învăţa din experienţa norvegienilor de susţinere a culturii în educaţie?
De asemenea, împreună cu participanţii la întâlnire, am discutat folosind metoda World Cafe despre impactul unui program de tipul Rucsacul Cultural in România asupra organizaţiilor culturale şi educaţionale, dar şi rostul unui reţele de susţinere a culturii în educaţie.
Pentru mai multe detalii despre întâlnire, scrieţi la raluca.pop@m3culture.ro (Raluca Pop, coordonator eveniment)

Credit foto: Arts Council Norway, fotografie din prezentarea oferită la Oslo reprezentanţilor MetruCub


About the Author

MetruCub – resurse pentru cultură este o asociaţie înfiinţată în anul 2012 cu scopul de a funcţiona ca o platformă de întâlnire, dezbatere şi expertiză pentru profesioniştii din domeniul cultural – artistic. MetruCub îşi propune să exploreze, să sprijine şi să dezvolte sectorul cultural prin studii de specialitate, prin proiecte interdisciplinare şi prin crearea unui context în care artişti, operatori culturali, cercetători şi autorităţi să se poată întâlni şi comunica. Credem în rolul important al artei şi culturii în dezvoltarea fiecărui individ şi a societăţii în ansamblu şi pledăm pentru un management cultural profesionist şi o fundamentare obiectivă şi democratică a politicilor ce vizează domeniul cultural.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to Top ↑