Category Archives: opinions

Interviu Marian Popescu: „Mi-aș dori ca integritatea și etica profesională, valorile umane și profesionale pe care le demonstrează managerii în munca lor să devină moduri de a judeca succesul lor, alături de rezultate.”

Publicat pe 31 august 2021

Oamenii care dau viață Culturii: Raluca Iacob

Aveți o experiență și competențe recunoscute în domeniul Cultură. Cum vedeți profilul unui manager de proiect sau de program cultural pentru a reuși?

În primul rând, cred că trebuie să cunoască foarte bine lumea în care trăiește și lucrează, atât prezentul ei, dar și trecutul ei, măcar cel recent, și felul în care își imaginează viitorul. Fără aceste trei dimensiuni, cred că realitatea riscă să ne scape printre degete și niciuna nu este suficientă. E important, cred, să ne raportăm la oamenii cu care și la cei pentru care lucrăm atât prin prisma experiențelor care i-au modelat, cât și prin lentila viselor și aspirațiilor, nu doar prin analiza stării de fapt. Realitatea nu este doar clipa de acum, din acest motiv ideea de a „da publicului ce cere” nu poate fi niciodată suficientă, este doar un simptom al comodității și superficialității.

Mai este apoi, aș spune, necesitatea unei constante dorințe de a deveni mai bun, care însă cred că e nevoie să fie bine temperată de acumularea unei stări de bine cu privire la realizările avute. Nu în ultimul rând, aș zice că e nevoia recunoașterii că în toate depindem unii de alții, nimeni nu este complet responsabil și meritoriu pentru propriile rezultate pozitive ale muncii sale. În tot ce facem se regăsește, mai explicit sau mai invizibil, ajutorul altora, rețeaua de sprijin explicit sau invizibil. Chiar și felul în care (nu) funcționează anumite instituții sau piețe de idei contează enorm pentru succesul individual. Această atitudine, cred, odată asumată, aduce cu sine o sănătoasă umilință și un îndemn de a avea grijă de ceilalți, de a investi în instituții și ecosisteme de idei sănătoase, de a-i împuternici și aprecia pe cei care fac lucruri bune, pentru a putea să construiești în continuare la rândul tău.

Mai este ceva de spus. Ce înseamnă, de fapt, a reuși? Când și cine judecă reușițele managerilor? Sigur, e definirea negativă, să spunem, a reușitei ca lipsă a eșecului, dar dincolo de asta, de a bifa, să zicem, căsuțele în mod evident necesare unui proiect cultural, ce reprezintă succesul? Pentru mine înseamnă o anumită demnitate și o escaladare continuă, chiar dacă cu pauze la nevoie, în fața rațiunii pentru care ai ales să lucrezi în acest domeniu. O anumită atitudine față de oameni și față de muncă, o perseverență de a urmări valorile și scopurile în care crezi, care să respire în jurul tău seriozitate, astfel încât să devii, pentru ceilalți un exemplu viu al unui anumit caracter professional, dincolo de rezultatele concrete. Sigur, uneori asta poate să însemne o anumită ruptură față de pragmatismul necesar realizării unor obiective. Cu toții am auzit vorba că un manager bun este cel care are stomacul necesar pentru a realiza proiectele sale, indiferent de costuri și de lipsa de caracter demonstrată, pentru că la finalul zilei acelea rămân și dau roade. Eu nu cred asta și mi-aș dori ca integritatea și etica profesională, valorile umane și profesionale pe care le demonstrează managerii în munca lor să devină moduri de a judeca succesul lor, alături de rezultate.

Citește restul interviului pe site-ul domnului Marian Popescu: https://marianpopescu.arts.ro/mostenirea-timisoarei-2023-ar-trebui-sa-fie-o-schimbare-legislatiei-nationale-de-acordare-finantarilor-nerambursabile-pentru-proiecte-culturale/

Interviu Centrul Cultural Clujean: „Mizele artistice puternice și o abordare managerială atentă la situația socială și nevoile publicului și ale societății nu sunt deloc în conflict în sine.”

publicat în martie 2021

Raluca Iacob este facilitator de proces în cadrul proiectului re:form, un program pentru sprijinirea organizațiilor culturale independente care aspiră să depășească modelele tradiționale de dezvoltare organizațională și care țin cont de specificul sectorului și condițiile fragile în care își desfășoară activitatea în România. Am întrebat-o câteva lucruri despre sectorul cultural, despre provocările și nevoile pe care le au în prezent organizațiile culturale independente. 

DIU: Ca introducere, ar merita să vorbim puțin despre experiența ta în domeniul cultural. Care sunt momentele cheie, principalele lucruri care te-au format? 

Raluca Iacob: Pentru mine, experiența fundamentală a fost rolul de consultant pentru accesarea de fonduri europene la Punctul de Contact Cultural, chiar când am început să lucrez. M-a pus pe o direcție din mai multe puncte de vedere, dar cel mai important cred că a fost faptul că m-a plasat de la început într-o zonă de intermediere între interesele unor finanțatori publici, europeni, în acel caz, dorințele și nevoile operatorilor culturali și apoi, desigur, fiindcă lucram pentru o instituție subordonată Ministerului Culturii, trebuia să ținem cont și de contextul național, de activitatea și intențiile Ministerul Culturii. M-a fascinat zona asta de mediere și de intermediere între interesele, nevoile și modul în care funcționează diferiți actori culturali și administrativi. Cred că apoi am dus acest rol în tot ce am făcut. De la proiectele de voluntariat pentru sectorul cultural, când am fondat banipentruarte, până la felul în care am lucrat pentru realizarea strategiei culturale a Timișoarei, pentru Primărie, la proiectele Asociației MetruCub, care s-a poziționat ca acest creator de context și de discuții între diverși actori culturali, la munca de advocacy și, în ultimii ani, la activitatea de consultanță pentru diverse organizații private și instituții publice. 

DIU: Acest rol te ajută să ai o privire de ansamblu foarte clară asupra diferitelor sisteme de lucru din domeniul cultural, de la instituții de stat, la organizații. În ce privește sectorul independent, care sunt nevoile sau provocările cu care se confruntă organizațiile? 

R.I.: Consider că sectorul cultural independent este întreținut într-o stare de precaritate. Și când zic “precaritate” nu mă refer doar la lipsă de venituri pentru a-și realiza activitatea, ci și la un lucru care decurge din asta, dar este cumva și separat, și anume lipsa unui număr suficient de mare de oameni capabili să sprijine producția culturală, medierea culturală, care să dezvolte organizații cu impact. Motivele sunt multiple, de la lipsa unui cadru legal adaptat, la lipsa de finanțări previzibile, consistente, profesioniste, la lipsa de ocazii de formare profesională în cadru academic și profesional, pentru sectorul cultural independent. Este regretabil și simptomatic faptul că exemplele pozitive de organizații neguvernamentale și artiști independenți care au reușit să mai miște lucrurile, să creeze programe și produse culturale valoroase, să fie repere, nu au reușit și să devină adevărate școli și modele pentru alte organizații culturale independente. Maxim, ele au inspirat și au crescut oameni capabili, dar nu au creat tipare funcționale de dezvoltare sustenabilă, probabil pentru că mediul și contextul de lucru au fost pline de capcane, de provocări foarte dificile și, tot timpul, de imprevizibil.

De altfel, capacitatea de transfer și de învățare în sectorul cultural independent, între organizații, de la o generație la alta, mi se pare destul de mică. Și asta face ca fiecare actor cultural independent, atunci când începe să lucreze, să aibă sentimentul că o ia cumva de la zero, deși evident că asta nu este real. Ceea ce sigur că dă și un anumit dinamism, și o anumită prospețime continuă activității în sectorul cultural independent, dar face lucrurile și mult mai dificile și, la un nivel mai general, chiar tragice. Eu numesc tragică situația în care vezi cum organizații mai tinere se bazează pe procese de lucru care știi că le vor face în câțiva ani să atingă o limită. 

Un lucru care ar merita poate cercetat mai în detaliu este vârsta a celor care lucrează în mediul cultural independent. Impresia mea este că este foarte joasă, adică sunt foarte tineri și, de fapt, în jurul vârstei de 40 de ani, marea majoritate ies din sistem sau continuă într-o formă parțială, găsindu-și un loc de muncă mai stabil, care să le asigure fonduri mai substanțiale în alt fel. Iar asta, din păcate, înseamnă că acea experiență, înțelepciune, cunoaștere acumulată de-a lungul timpului nu poate fi crescută, de la o generație la alta, în cadrul sectorului cultural independent decât punctual.  

Citește restul articolului pe site-ul Centrului Cultural Clujean: https://diviziadeinovare.ro/programul-reform-si-nevoia-de-sustinere-a-sectorului-cultural-independent/

Interviu de-a arhitectura: „Cred că ajungi să acţionezi ca manager cultural pentru că ai o pasiune pentru cultură ca formă de expresie personală şi comunitară, pentru că ai câteva întrebări personale legate de acest subiect care nu îţi dau pace şi pentru că ai şi dezvolţi un set de abilităţi care te pun pe acest drum.”

Publicat pe 20 decembrie 2017

Revenim la final de 2017 cu un nou interviu din seria PROFESIONIŞTII lansată în 2014. Raluca Iacob este fondatoare a asociaţiei „MetruCub – resurse pentru cultură”, ce coordonează proiectul „Susține cultura în educație”, iniţiativă la care Asociaţia De-a Arhitectura este organizaţie parteneră. Cu un titlu neobişnuit pentru cei care privesc acest domeniu cu scepticism, acela de manager cultural, Raluca reuşeşte să conecteze indivizii şi să pună într-o reţea oameni şi asociaţii care vor şi pot să aducă mai multă cultură în mediul şcolar. Raluca a fost de acord să ne răspundă la întrebările din seria Profesioniştii, lucru pentru care îi mulţumim! Citiţi şi fiţi inspiraţi!

„De-a managerul cultural”:

Descrierea interlocutorului (nume, prenume, meserie, vârstă, o realizare cu care se mândreşte)

Raluca Iacob, 34 de ani, manager cultural. Lucrează de 10 ani în organizații pentru care artele și patrimoniul sunt chei pentru dezvoltarea personală și pentru comunități. În 2012 a înființat, alături alte două colege, „Asociația MetruCub – resurse pentru cultură” și de atunci pune umărul și capul la construcția acestei organizații. Se mândrește cu pasiunea pe care o investește în tot ce face, dar mai ales cu momentele în care a reușit să fie parte din echipe care au avut rezultate care au contat, cum au fost cele care au generat strategia culturală a municipiului Timișoara, apoi echipa din Ministerul Culturii, alături de care în 2016 a dezvoltat strategia pentru cultură și patrimoniu național, și nu în ultimul rând rețelele de lucru care au dus înainte inițiativa „Susține cultura în educație” din 2013 în 2017.

Când erai copil care era jocul, activitatea preferată?

Mai întâi am fost un copil foarte vesel și dezinhibat și îmi plăcea să dansez, să trag de mânecă alți copii să intre în jocul meu, dar apoi am devenit destul de introvertită și m-am afundat în lectură, compuneam poezii și povești. Am suferit destul de mult datorită faptului că purtam ochelari și a unui strabism în copilărie. De fapt, nu direct datorită lor, ci fiindcă în general copiii erau destul de răi cu cei care arătau diferit de ei, iar asta durea. Nu țin minte ca în afara de părinți vreun adult să îmi fi luat apărarea, mie sau altora care eram agresaţi mai în joacă, mai în serios. Asta cred că mi-a alterat spontaneitatea și deschiderea față de alți copii și mi-a schimbat jocurile preferate. Când am început să fiu mai stăpână pe timpul și deciziile mele de petrecere a timpului liber, deci undeva la sfârşitul gimnaziului, am ales acele jocuri care mă ajutau să ies din cochilia pe care mi-o construisem ca să mă protejez: am făcut cursuri de teatru și de fotografie, mi-am expus ideile pe marginea cărților pe care le citeam. Un moment important a fost copilăria fratelui meu, care este mai mic cu șase ani decât mine și care a avut șansa să crească cu Lego (erau anii ’90). M-au fascinat cuburile acelea, care îți ofereau atâtea posibilități și cred că dacă aș fi fost mai mică, ar fi devenit jucăriile mele favorite, dar eu eram deja în altă etapă, captivată de cărți, scris, fotografie etc, și pierdusem cred o parte din capacitatea aceea de imaginație fără prea multe granițe, specifică copiilor care nu au încă 7 ani.

Citește restul articolului pe site-ul de-a arhitectura: https://www.de-a-arhitectura.ro/raluca-iacob-manager-cultural/

Interviu The Institute: „Transpunem în munca noastră ceea ce apreciem și la creația artistică, și anume faptul că ilustrăm procese de lucru și formulăm idei noi, care ne ajută să cunoaștem realitatea și să o schimbăm în bine.”

Publicat pe 6 ianuarie 2016

Proiectul Susține cultura în educație își propune să susțină realizarea unor programe culturale cu o dimensiune educațională, prin dezvoltarea unei rețele de profesioniști și organizații și a unor resurse despre practici și politici publice în domeniu, din convingerea că participarea la actul cultural de la o vârstă fragedă este benefică, aceasta dezvoltând capacitatea de exprimare și autoreprezentare, dar și sensibilitatea culturală și anumite abilități și aitudini, cât și capacitatea de autoeducare și gândirea critică.

Am stat de vorbă cu Raluca Iacob Pop, Președinte al Asociației MetruCub – resurse pentru cultură și inițiator și coordonator al proiectului Susține cultura în educație, de la care am aflat mai multe despre acest proiect-cadru, cât și despre echipa din spatele acestuia.

Povestește-mi mai multe despre ce înseamnă programul Susține cultura în educație. Cum a început el, când și cine l-a inițiat?A fost o întâlnire cu noroc între mai multe idei și oameni. Aș spune că suntem două persoane care am mișcat lucrurile în 2013, eu și Mihai Iacob, cercetător în domeniul educației. Am în fața ochilor momentul în care, la o cafea, am început să vorbim cum ar fi să lucrăm împreună pentru a contribui la profesionalizarea practicilor culturii în educație și a le conecta mai bine la politicile publice, a le sprijini, cum am tatonat diversele variante și am decis să începem cu activități punctuale, pentru a-i da șansa să crească organic. Imediat lângă noi sunt mulți alții care ne-au inspirat, cu care am discutat și fără de care nu am fi ajuns să conturăm lucrurile așa cum am făcut-o. Dintre ei, aș numi-o pe Ștefania Ferchedău, prietenă și manager cultural, implicată în mai multe proiecte de intervenție culturală, cu care am împărtășit dorința de a contribui la susținerea și formarea artiștilor care lucrează cu copii și tineri și o mai bună angajare a școlii și comunității în proiectele acestora. Apoi, este domnul Nicolae Mandea, profesor la UNATC și un neobosit susținător al artiștilor, care își asumă rolul de pedagog și dezvoltă receptivitatea artistică în rândul unui public tânăr în strânsă colaborare cu școala. Ei sunt oameni cu viziune, care ne-au ajutat să problematizăm și să înțelegem cum poate deveni eficientă intervenția noastră comună pentru a promova și dezvolta domeniul. Nu în ultimul rând, mai sunt aceia care, prin proiectele pe care le realizează, ne-au făcut să vedem diferitele feluri de a interveni cultural în viața copiilor, lucrurile bune care merită cunoscute de mai mulți. Ne-am dat seama din primul moment că ei trebuie să fie în prim plan, realizările lor, pe lângă care noi trebuie să intervenim pentru a-i ajuta să problematizeze procesele de lucru, impactul pe care îl au, susteanabilitatea demersurilor, relația cu comunitatea profesională etc. 

Citește restul articolului pe site-ul The Institute: https://institute.ro/arte-vizuale/cultura-in-educatie-1084.html

Cine cîştigă din reducerile bugetului Ministerului Culturii?

Publicat la 24 mai 2010

Deşi mai puţin vizibile în ultima săptămînă, şi din bugetele publice pentru cultură vor fi tăiate sume importante. Unde se duc banii (rămaşi), unde se fac reduceri şi care este gîndirea din spatele acestor decizii putem deduce doar din ceea ce aflăm că se întîmplă, “faptul împlinit”. Analizele, strategiile si planurile de acţiune ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național sînt maculatură, daca cineva se îngrijeşte să le publice pe site din capul locului.

Avem un buget minuscul pentru proiecte culturale atribuite pe bază de concurs la nivel naţional, o reducere de 20% din bugetul anual al Ministerului pentru bunuri şi servicii (în primul rand pentru programe culturale) şi o suplimentare cu 500.000 de lei din fondurile aceluiaşi Minister pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/cine-cistiga-din-reducerile-bugetului-ministerului-culturii

Reality check

Publicat la 2 iunie 2010

Plouă îndărătnic şi la televizor cu litere de o şchioapă este anunţat codul galben de sărăcie. Am ajuns acasă, stau de vorbă cu ai mei, care au feţe lungi şi obosite. Tata spune că nu e optimist, că golăneala s-a extins şi că toţi lucrează după ureche, că se fură ca în codru, că fiecare e preocupat strict de buzunarul propriu şi că nu vede nicio mişcare de rezistenţă. Aud că în Bucureşti e o căldură neplăcută, umedă şi apăsătoare. Îl ascult şi mă gîndesc la întîlnirea de vineri cu reprezentanţii Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi la ultimul text pe care l-am scris despre reducerile bugetului Ministerului Culturii. Îmi amintesc despre Carl Menger, care spunea că devin bani acele bunuri care sînt observate de oameni în timp că le pot oferi cea mai puţină bătaie de cap în obţinerea lucrurilor pe care le vor şi pe care trebuie să le obţină negociind şi schimbînd între ei lucrurile de care dispun. Economiștii spun că funcţia banilor este de a evita nevoia coincidenţei dintre lucrurile pe care şi le doresc şi pe care le pot oferi oamenii. 

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/reality-check

Un drum cu un singur sens?

Publicat la 9 iunie 2010

– despre consultarea pentru politicile culturale europene –

Săptămîna trecută Marilena Stanciu (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional) a trimis către operatorii culturali invitaţia de a trimite puncte de vedere si sugestii pe marginea Planului de Lucru în Domeniul Culturii pentru perioada 2008-2010 şi alte propuneri pentru politici culturale, studii, domenii în care ar fi oportun schimbul de bune practici în acest sens pentru următoarea perioadă. Pe baza evaluării şi în urma propunerilor trimise, noul Plan va fi discutat şi aprobat de Consiliul Uniunii Europene, moment din care va determina o serie de obligaţii pentru Statele Membre, Consiliu şi Comisia Europeană.

Nu cred că e nevoie de un amplu studiu pentru a observa că aproape nimeni nu mai are încredere în astfel de invitaţii. O lungă şi neplăcută experienţă de planuri şi strategii care nu au fost aduse la viaţă sau care au fost atît de răstălmăcite că au pierdut semnificaţia convenită şi au slăbit sensul potenţialului lor performativ cu siguranţă îşi spune cuvîntul. Mai contribuie la reacţia de respingere şi lovirea zi de zi de deciziilor concrete de alocare sau reducere a fondurilor din bugetul public şi de iniţiative legislative care trec netulburate, decizii ale căror sensuri le întrezărim în calcule politice şi de circumstanţă, şi nicidecum în planuri şi strategii fundamentate şi asumate. Aceste decizii şi oamenii care le pun în aplicare reprezintă politici culturale în sine, vorbesc despre valori şi priorităţi, despre pîrghii şi surse de informare.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/un-drum-cu-un-singur-sens