Category Archives: consultant

dsfdsfdsfdfdfd

Colaborarea MetruCub cu Asociația TM2021 în 2017-2018

MetruCub a fost partener al TM2021 în 2017 și 2018 pentru dezvoltarea de noi competențe ale operatorilor culturali din Timișoara. Ce a presupus acest program?

MetruCub a conceput și organizat o serie de ateliere pentru mediatori culturali și a realizat o analiză a publicului instituțiilor de cultură din Timișoara. Pentru programul de formare am lucrat alături de TM2021 la identificarea nevoilor, selecția partenerilor instituționali și conceperea unei abordări care să îmbine asimilarea unor cunoștințe practice și teoretice, dezvoltarea unei atitudini de colaborare în rândul participanților și exersarea unor abilități concrete de crearea a unei experiențe de mediere pentru un public divers, dar bine definit. Temele atelierelor au reflectat interesul TM2021: medierea culturală cu obiective sociale și educaționale, interpretarea istoriei și valorificarea patrimoniului în sens educațional, crearea unor experiențe relevante semnificative pentru publicul care întâlnește arta în spațiul public, respectiv crearea unor întâlniri prietenoase cu artele vizuale în muzeu pentru publicul tânăr. Cele patru ateliere au implicat formatori cu experiență din România, Austria și Norvegia: Ana-Maria Altmann (Austria), Marit Ulvund (Norvegia), Codruța Cruceanu, Raluca Neamu, Delia Popa, Victor Dragoș și Daniela Șilindean. Formatul atelierelor a presupus nu doar urmarea unui scurt curs, ci și realizarea unor practici de mediere, sub coordonarea unor profesioniști timișoreni: Sorina Jecza, Nita Mocanu, Victor Dragoș, Daniela Șilindean, Sergiu Galiș și Alexandra Irimia. Pentru fiecare sesiune de practică realizată am pus în valoare instituția publică parteneră: Muzeul Național al Banatului și Muzeul de Artă Timișoara sau, după caz, evenimentul în jurul căruia s-au conturat experiențele de practică: FO(U)R PUBLIC SPACES, program realizat în cadrul TM2021 Xtentions în 2018, ca parteneriat între TM2021 și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și parte din Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT. Cu fiecare ocazie, însă, participanții au avut libertatea să își construiască propriile scenarii de mediere și să pună în valoare și alte valori culturale ale orașului, cum ar fi istoriile urbane sau personalitatea și operele unor artiști timișoreni. 74 de persoane au participat la formări, majoritatea la două sau chiar trei din cele patru ateliere.

De ce e importantă medierea culturală?

Medierea culturală este, în fond, răspunsul la nevoia de acordare a ofertei culturale la profilul publicului. Este un semn de maturizare a operatorilor culturali și de apropiere față de consumatorii de cultură. Este o formă de punere în valoare a colecțiilor de artă mizând nu doar pe atracția ideii abstracte de cultură și a valorii patrimoniului, ci pe relevanța personală, identitară chiar uneori a acestora pentru vizitator. Pe scurt, este vorba despre a crea din întâlnirea cu arta o experiență semnificativă; a nu rămâne la suprafață, ci a crea condiții pentru asimilarea emoțională și intelectuală a mesajului artistic.

Cum au fost primite atelierele?

Acțiunile propuse de noi au mizat pe împuternicirea participanților, oferirea de metode, idei și contexte de exercițiu, dar mai ales pe crearea de conexiuni mai profunde între ei, organizațiile lor, TM2021 și instituțiile partenere. Am observat mult entuziasm, multă poftă de implicare și colaborare, o efervescență de idei și planuri de viitor.

Cum a funcționat implicarea practicienilor culturali profesioniști şi a amatorilor în atelierele pentru dezvoltarea de competențe de mediere culturală?

Mixul de participanți a fost unul atipic, în sensul că am implicat atât practicieni cu experiență în proiecte de educație culturală, cercetare, promovare și jurnalism, marketing cultural, activi în instituții culturale și ONGuri timișorene, cât și cadre didactice, studenți, seniori. Am căutat un profil special pentru aceste ateliere: persoane motivate de ideea că arta are un rol important în viața fiecăruia și că el/ea vor să creeze astfel de experiențe semnificative pentru alții, ca mediatori. Am urmărit selectarea unor persoane cu competențe complementare, iar diferențele de experiență cred că au fost de fapt un avantaj: cei aflați la început au venit de multe ori cu o prospețime și cu un curaj al abordării care a inspirat practicienii mai experimentați. În sens invers, primii au avut ce învăța din tehnicile și istoriile personale ale operatorilor culturali formați.

Cultura ar trebui să fie o prezență mai clară în viața mai multor timișoreni și să ajute la crearea unor punți între membrii unei comunități. Care ar fi pașii următori în această direcție?

Acțiune! Cred că este momentul pentru implicarea mediatorilor culturali formați, dar și a altora, în programe de durată, de implicare a publicului, trezirea curiozității și dezvoltarea gustului pentru noi experiențe, cu care este mai puțin familiarizat, dar și redescoperirea unei oferte culturale existente, pe care uneori simți că s-a pus ușor praful și ai vrea să o accesezi altfel.  TM2021 și-a propus dezvoltarea unei Unități de Implicare a Publicului și crearea de noi oportunități de dezvoltare a competențelor pentru practicieni și organizații. Cred că practicienii sunt pregătiți de acțiune, iar zona care are nevoie de intervenție este cea instituțională. În urma analizei realizate anul trecut pentru TM2021, am descoperit multe practici inovatoare, multă dorință de dezvoltare în sensul implicării publicului și o atitudine deschisă cu privire la valoarea parteneriatelor. Din acest motiv, cred că pentru instituțiile culturale nu aș recomanda un concept clasic de formare, ci aș miza pe parteneriate cu rezultate concrete, pe aprecierea experiențelor pozitive care există, învățare în mici grupuri de lucru tematice dedicate implicării publicului în mod concret, crearea unor rețele locale de schimb de experiență, dezvoltarea unor evenimente comune (există deja exemple excelente în oraș), finanțări dedicate pentru parteneriate public-private și între instituții culturale, pentru atragerea de noi categorii de public, pe baza unor propuneri artistice complementare, sub un concept comun, sau pentru implementarea unor instrumente de marketing comun, pentru categorii bine definite de public. Cuvintele cheie: sprijin financiar dedicat, cadre de colaborare, deschidere internațională, atenție la publicul absent, pentru a-l implica.

grant-writing support for a European cultural relations project

Grant-writing support for a European cultural relations project

09/2021 – 11/2021

Role: grant-writing support for the project MoldArte – a platform to promote cultural actors Platformă pentru promovarea actorilor culturali din Republica Moldova pentru etapa a III-a a apelului de proiecte lansat în cadrul programului ”European Spaces of Culture/ Spațiile europene de cultură”, coordonat de Institutul Cultural Român.

CULTEMA – Cultural Value for Sustainable Territorial Governance and Marketing

CULTEMA – Cultural Value for Sustainable Territorial Governance and Marketing

08/2012 – 04/2013

Role: consultant

  • analyse the participative process of governance of cultural heritage in several sites and formulate recommendations for future practices (2012).
  • coordinate the service-pack offered by Asociația MetruCub.
  • design the qualitative-research frame from the perspective of cultural policy approach.
  • facilitate the workshop dedicated to participative governance of cultural heritage in the region.
  • contribute to the writing of the reports and the research.

The CULTEMA project aims at developing a shared marketing strategy to increase cultural heritage investments, establishing new institutional capabilities and implementing innovative governance patterns, able to reduce administrative, social and economic barriers among cultural heritage and potential investors. The project looks at Cultural values, not with a perspective of investor convenience, but as a factor of economic growth. Starting from the census and the assessment of cultural properties, the priority lists will be defined and integrated in PPs development plans, as well as some pilot business model will be implemented, with the involvement of the local communities and of the stakeholders. Opportunities for investments in the field of cultural heritage will be defined and promoted at the broader audience as well as information services delivered, especially through the web platform and the Permanent CULTEMA Laboratory Network.

Development of the cultural strategy of the City of Timișoara and of 3 debates on the theme of European Capital of Culture

Development of the cultural strategy of the City of Timișoara and of 3 debates on the theme of European Capital of Culture

02/2014 – 10/2014

Role:

  • coordinator of the service contract and member of the scientific coordination team, together with Vera Marin.
  • contributor to the design of research and facilitation activities.
  • contributor to the formulation of the strategy document and measures, as audience development, cultural policy and cultural management specialist.

CubicMetre Association – Resources for Culture and the Association for Urban Transition (A.T.U.) prepared for the City of Timișoara the Cultural Strategy of Timisoara Municipality 2014-2024, the first long-term cultural strategy of a Romanian city. It was the result of a vast consultation and participatory planning process, guided by a transversal vision over culture and a sustainable approach based on the potential, needs and capacity of the cultural operators in Timisoara. Culture is regarded throughout the strategy as a form of artistic expression but also as an important factor for development of the city’s social, economic and democratic capital. Also, three debates on themes of European relevance with the participation of professionals from Hungary, France, Spain, Italy/Belgium, Holland, Serbia and Romania were organised in the frame of the contract.

”Culture in Education” Forum

”Culture in Education” Forum

2016 – 2017

Role: event curator

The Forum is an event that lasts three days and it represents an occasion for the community of practitioners to meets, discuss, find out about new ideas, reflect on common themes etc. In 2017 the theme of the forum was challenges and opportunities for quality and long-tern culture in education projects developed in partnership between school and cultural operators. In 2016 the Forum looked at: the different perspectives of key actors regarding the value that the presence of culture in education has in the process of public policy decision‑making at a national level and in Bucharest; the different approaches, the efficient methods and their promoters; the aim and the potential of promoting the cultural heritage in education. Types of activities: presentations of some outstanding speakers, followed by in‑depth discussions and critical perspectives of the audience on the topics proposed; presentations of methods of working with children and young people in culture based educational projects involving the collaboration between school and artists or cultural organizations; debates on current topics with researchers, practitioners and children involved in culture based educational projects.

SIPOCA 9 – Strengthening the framework for increasing the quality of public services and supporting development at the local level

SIPOCA 9 – Strengthening the framework for increasing the quality of public services and supporting development at the local level

11/2017 – 11/2018

Role: consultant – expert in the Culture panel dedicated to the Formulation of quality and cost standards for public services at local level.

  • contribute to the analysis of legislation and the functional analysis in the field of Culture, by suggesting a coherent classification of the public services and addressing directly the following public services: grant-making for culture, event and project management, protection and promotion of mobile cultural heritage and management of cultural taxes.
  • formulate a proposal for quality standards in the delivery of the above-mentioned public services delivered by local public authorities.
  • perform study-visits for documentation on the way in with cultural public services are delivered by local authorities.
  • offer technical assistance for local public administration units on how to report the needed data for research.
  • present the activities and the results during public meetings.

The project was implemented by the Ministry of Regional Development and Public Administration, the Directorate for Decentralisation of the Public Administration, in partnership with the National School of Political and Administrative Studies.

Strategic partnership with the Association Timișoara – European Capital of Culture, with the aim to develop cultural mediation capacities

Strategic partnership with the Association Timișoara – European Capital of Culture, with the aim to develop cultural mediation capacities

06/2017 – 12/2018

Role: coordinator, researcher, event-organiser

  • administer the contract with the Association.
  • organise the Cultural leadership/Organisational change workshop addressed to managers of public cultural institutions.
  • design the methodology of the research and write the analysis of practices, resources and needs for cultural mediation services produced by public cultural institutions in Timișoara.
  • organise several training sessions for cultural mediators.

Timisoara – European Capital of Culture Association is a non-patrimonial, non-governmental, apolitical and independent organization, with a strong cultural and educational mission. The main purpose of the Association is to implement the Programme Timisoara 2021 – European Capital of Culture. To achieve that, the Association ensured the necessary activities and the process for Timisoara’s bid, managed and monitored specific projects for the title, it promoted the candidature to accomplish the project.The purposes of the Association are: to coordinate the process for the Programme Timisoara 2021 – European Capital of Culture; to plan and to make sure that the events of 2021 will be organized; to organize fundraising activities, to collect the necessary money for the 2021 Programme and to promote it at national and international level; to collaborate with public institutions and NGOs in order to implement; to ensure the legacy of the project.

In-Herit – National Center for Information and Promotion of Cultural Heritage

In-Herit – National Center for Information and Promotion of Cultural Heritage

09/2020 – 03/2021

Role: consultant and scientific coordinator

  • define, together with the team of the National Institute of Heritage (INP) the calendar for the public consultation activities.
  • define the research tools and methods.
  • analyse the data and write a report about the results of the public consultation.
  • take part in different events whose aim was to discuss within the INP and with external stakeholders the main areas of interest and the future objectives of the Centre.
  • coordinate and write the development strategy of the Center, together with the INP team.

Consultancy services for a functional and capable institutional ecosystem in support of TM2023 European Capital of Culture (ECoC) programme

Consultancy services for a functional and capable institutional ecosystem in support of TM2023 European Capital of Culture (ECoC) programme

03/2021 – 06/2021

Role: analyst and consultant

  • the analysis of the current situation, the mapping and formulation of recommendations about alternative ways to organise and coordinate efficiently and transparently the ECoC Timișoara 2023 programme.
  • technical support towards the development of new, more effcient and more professional approaches of grant-management for cultural project from local funds.
  • contribution to the writing of the progress-report about the development of the ECoC Timișoara 2023 programme.

The consultancy services were provided to the City of Timișoara by a team comprised of Corina Șuteu (coordinator), Oana Radu and Raluca Iacob. At the end of the contracting period, a report (in Romanian) about the urgently needed measure for the relaunch of CEaC Timișoara 2023 programme was made public. Its aim was to become a resource and a reference for debates and decisions, and to support the mobilisation of different stakeholders in the discussions about the anticipated changes.