Category Archives: manager

Interviu The Institute: „Transpunem în munca noastră ceea ce apreciem și la creația artistică, și anume faptul că ilustrăm procese de lucru și formulăm idei noi, care ne ajută să cunoaștem realitatea și să o schimbăm în bine.”

Publicat pe 6 ianuarie 2016

Proiectul Susține cultura în educație își propune să susțină realizarea unor programe culturale cu o dimensiune educațională, prin dezvoltarea unei rețele de profesioniști și organizații și a unor resurse despre practici și politici publice în domeniu, din convingerea că participarea la actul cultural de la o vârstă fragedă este benefică, aceasta dezvoltând capacitatea de exprimare și autoreprezentare, dar și sensibilitatea culturală și anumite abilități și aitudini, cât și capacitatea de autoeducare și gândirea critică.

Am stat de vorbă cu Raluca Iacob Pop, Președinte al Asociației MetruCub – resurse pentru cultură și inițiator și coordonator al proiectului Susține cultura în educație, de la care am aflat mai multe despre acest proiect-cadru, cât și despre echipa din spatele acestuia.

Povestește-mi mai multe despre ce înseamnă programul Susține cultura în educație. Cum a început el, când și cine l-a inițiat?A fost o întâlnire cu noroc între mai multe idei și oameni. Aș spune că suntem două persoane care am mișcat lucrurile în 2013, eu și Mihai Iacob, cercetător în domeniul educației. Am în fața ochilor momentul în care, la o cafea, am început să vorbim cum ar fi să lucrăm împreună pentru a contribui la profesionalizarea practicilor culturii în educație și a le conecta mai bine la politicile publice, a le sprijini, cum am tatonat diversele variante și am decis să începem cu activități punctuale, pentru a-i da șansa să crească organic. Imediat lângă noi sunt mulți alții care ne-au inspirat, cu care am discutat și fără de care nu am fi ajuns să conturăm lucrurile așa cum am făcut-o. Dintre ei, aș numi-o pe Ștefania Ferchedău, prietenă și manager cultural, implicată în mai multe proiecte de intervenție culturală, cu care am împărtășit dorința de a contribui la susținerea și formarea artiștilor care lucrează cu copii și tineri și o mai bună angajare a școlii și comunității în proiectele acestora. Apoi, este domnul Nicolae Mandea, profesor la UNATC și un neobosit susținător al artiștilor, care își asumă rolul de pedagog și dezvoltă receptivitatea artistică în rândul unui public tânăr în strânsă colaborare cu școala. Ei sunt oameni cu viziune, care ne-au ajutat să problematizăm și să înțelegem cum poate deveni eficientă intervenția noastră comună pentru a promova și dezvolta domeniul. Nu în ultimul rând, mai sunt aceia care, prin proiectele pe care le realizează, ne-au făcut să vedem diferitele feluri de a interveni cultural în viața copiilor, lucrurile bune care merită cunoscute de mai mulți. Ne-am dat seama din primul moment că ei trebuie să fie în prim plan, realizările lor, pe lângă care noi trebuie să intervenim pentru a-i ajuta să problematizeze procesele de lucru, impactul pe care îl au, susteanabilitatea demersurilor, relația cu comunitatea profesională etc. 

Citește restul articolului pe site-ul The Institute: https://institute.ro/arte-vizuale/cultura-in-educatie-1084.html

Colaborarea MetruCub cu Asociația TM2021 în 2017-2018

MetruCub a fost partener al TM2021 în 2017 și 2018 pentru dezvoltarea de noi competențe ale operatorilor culturali din Timișoara. Ce a presupus acest program?

MetruCub a conceput și organizat o serie de ateliere pentru mediatori culturali și a realizat o analiză a publicului instituțiilor de cultură din Timișoara. Pentru programul de formare am lucrat alături de TM2021 la identificarea nevoilor, selecția partenerilor instituționali și conceperea unei abordări care să îmbine asimilarea unor cunoștințe practice și teoretice, dezvoltarea unei atitudini de colaborare în rândul participanților și exersarea unor abilități concrete de crearea a unei experiențe de mediere pentru un public divers, dar bine definit. Temele atelierelor au reflectat interesul TM2021: medierea culturală cu obiective sociale și educaționale, interpretarea istoriei și valorificarea patrimoniului în sens educațional, crearea unor experiențe relevante semnificative pentru publicul care întâlnește arta în spațiul public, respectiv crearea unor întâlniri prietenoase cu artele vizuale în muzeu pentru publicul tânăr. Cele patru ateliere au implicat formatori cu experiență din România, Austria și Norvegia: Ana-Maria Altmann (Austria), Marit Ulvund (Norvegia), Codruța Cruceanu, Raluca Neamu, Delia Popa, Victor Dragoș și Daniela Șilindean. Formatul atelierelor a presupus nu doar urmarea unui scurt curs, ci și realizarea unor practici de mediere, sub coordonarea unor profesioniști timișoreni: Sorina Jecza, Nita Mocanu, Victor Dragoș, Daniela Șilindean, Sergiu Galiș și Alexandra Irimia. Pentru fiecare sesiune de practică realizată am pus în valoare instituția publică parteneră: Muzeul Național al Banatului și Muzeul de Artă Timișoara sau, după caz, evenimentul în jurul căruia s-au conturat experiențele de practică: FO(U)R PUBLIC SPACES, program realizat în cadrul TM2021 Xtentions în 2018, ca parteneriat între TM2021 și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și parte din Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT. Cu fiecare ocazie, însă, participanții au avut libertatea să își construiască propriile scenarii de mediere și să pună în valoare și alte valori culturale ale orașului, cum ar fi istoriile urbane sau personalitatea și operele unor artiști timișoreni. 74 de persoane au participat la formări, majoritatea la două sau chiar trei din cele patru ateliere.

De ce e importantă medierea culturală?

Medierea culturală este, în fond, răspunsul la nevoia de acordare a ofertei culturale la profilul publicului. Este un semn de maturizare a operatorilor culturali și de apropiere față de consumatorii de cultură. Este o formă de punere în valoare a colecțiilor de artă mizând nu doar pe atracția ideii abstracte de cultură și a valorii patrimoniului, ci pe relevanța personală, identitară chiar uneori a acestora pentru vizitator. Pe scurt, este vorba despre a crea din întâlnirea cu arta o experiență semnificativă; a nu rămâne la suprafață, ci a crea condiții pentru asimilarea emoțională și intelectuală a mesajului artistic.

Cum au fost primite atelierele?

Acțiunile propuse de noi au mizat pe împuternicirea participanților, oferirea de metode, idei și contexte de exercițiu, dar mai ales pe crearea de conexiuni mai profunde între ei, organizațiile lor, TM2021 și instituțiile partenere. Am observat mult entuziasm, multă poftă de implicare și colaborare, o efervescență de idei și planuri de viitor.

Cum a funcționat implicarea practicienilor culturali profesioniști şi a amatorilor în atelierele pentru dezvoltarea de competențe de mediere culturală?

Mixul de participanți a fost unul atipic, în sensul că am implicat atât practicieni cu experiență în proiecte de educație culturală, cercetare, promovare și jurnalism, marketing cultural, activi în instituții culturale și ONGuri timișorene, cât și cadre didactice, studenți, seniori. Am căutat un profil special pentru aceste ateliere: persoane motivate de ideea că arta are un rol important în viața fiecăruia și că el/ea vor să creeze astfel de experiențe semnificative pentru alții, ca mediatori. Am urmărit selectarea unor persoane cu competențe complementare, iar diferențele de experiență cred că au fost de fapt un avantaj: cei aflați la început au venit de multe ori cu o prospețime și cu un curaj al abordării care a inspirat practicienii mai experimentați. În sens invers, primii au avut ce învăța din tehnicile și istoriile personale ale operatorilor culturali formați.

Cultura ar trebui să fie o prezență mai clară în viața mai multor timișoreni și să ajute la crearea unor punți între membrii unei comunități. Care ar fi pașii următori în această direcție?

Acțiune! Cred că este momentul pentru implicarea mediatorilor culturali formați, dar și a altora, în programe de durată, de implicare a publicului, trezirea curiozității și dezvoltarea gustului pentru noi experiențe, cu care este mai puțin familiarizat, dar și redescoperirea unei oferte culturale existente, pe care uneori simți că s-a pus ușor praful și ai vrea să o accesezi altfel.  TM2021 și-a propus dezvoltarea unei Unități de Implicare a Publicului și crearea de noi oportunități de dezvoltare a competențelor pentru practicieni și organizații. Cred că practicienii sunt pregătiți de acțiune, iar zona care are nevoie de intervenție este cea instituțională. În urma analizei realizate anul trecut pentru TM2021, am descoperit multe practici inovatoare, multă dorință de dezvoltare în sensul implicării publicului și o atitudine deschisă cu privire la valoarea parteneriatelor. Din acest motiv, cred că pentru instituțiile culturale nu aș recomanda un concept clasic de formare, ci aș miza pe parteneriate cu rezultate concrete, pe aprecierea experiențelor pozitive care există, învățare în mici grupuri de lucru tematice dedicate implicării publicului în mod concret, crearea unor rețele locale de schimb de experiență, dezvoltarea unor evenimente comune (există deja exemple excelente în oraș), finanțări dedicate pentru parteneriate public-private și între instituții culturale, pentru atragerea de noi categorii de public, pe baza unor propuneri artistice complementare, sub un concept comun, sau pentru implementarea unor instrumente de marketing comun, pentru categorii bine definite de public. Cuvintele cheie: sprijin financiar dedicat, cadre de colaborare, deschidere internațională, atenție la publicul absent, pentru a-l implica.

ACTIVE CULTURE – resources for participation and advocacy in the independent cultural sector

ACTIVE CULTURE – resources for participation and advocacy in the independent cultural sector

06/2011 – 11/2011

Role: coordinator of the activities in Bucharest and, together with Ștefania Fercheădu, coordinator of the publication

The Coalition of the Independent Cultural Sector and Asociaţia pepluspatru/Centrul de Introspecţie Vizuală put together a programme of debates and presentations about different themes related to good governance, management and participation to policy-making of independent cultural organisations and artists. Following documentation and interviews, a publication presenting the key-moments of recent cultural history was produced. It contained information about the establishment of strategic and pioneering organisations, institutions and funders of public culture, projects etc, presented on a time-line from 1990 to the present day. The space of Centrul de Introspecție Vizuală became a resource center and space for debates for two weeks, while the project lasted.

VOTE CULTURE 2012

VOTE CULTURE 2012

09/2012 – 11/2012

Role: coordinator

The project’s aim was to use the momentum of the parliamentary elections in Romania to launch a genuine debate on essential issues for the private non-profit cultural sector: the impact of the new fiscal regulations on non-profit creative activities; legislative priorities impacting on non-profit NGOs; the role of culture in sustainable local development and the need to introduce artistic and cultural activities as important elements of local and central authorities’ strategies and programmes.It was developed within the Coalition of the Independent Cultural Sector, in partnership withGabriela Tudor Foundation, AltArt Foundation (Cluj) and Intercultural Institute Timișoara.

Open Institutions – active aging through community arts

Open Institutions – active aging through community arts

02/2013 – 06/2013

Role: project administrator

Open Institutions was an international workshop funded by the Grundtvig Programme of the European Union and developed by Centrul pentru Educaţie şi Formare “Sintagma” together with Centrul de Artă Comunitară Vârsta4 and Căminul „Amalia şi şef Rabin dr. Moses Rosen”. Its aim was to present community arts techniques which involve elders to practitioners interested in community arts and in social work.

moneyforthearts

moneyforthearts

2010 – 02/2012

Role: founder and coordinator

banipentruarte (EN: moneyforthearts) aimed to offer information about funding for culture to artists and cultural operators in Romania, and to develop a space for reflection and debate about cultural policies and legislation, via an online interactive space on Facebook, called banipentruarte Talks. The main goal of the project was to develop comprehension, the capacity to debate and to manage culture, by considering the balence between the needed resources and the generated results.

microfunding for living culture

Micro-funding for living culture

10/2013 – 02/2014

Role: coordinator

The micro-funding pilot session for living culture was developed by Asociatia MetruCub and it aimed to grant small fundings for non-profit public interest initiatives that can be viewed as „living culture” – a type of art or cultural activitiy connected to the reality of our time. The evaluation process looked at the potential of the project to provoke, to instill a reflection, to illustrate ideas and objects which are less visible and less discussed, to explore methods to engage new audiences with contemporary art and culture or to promote cultural heritage.

European Cultural Parliament Youth Network – Romania

European Cultural Parliament Youth Network – Romania

05/2013 – 06/2014

Role: coordinator

  • member of the coordination team of the national network, together with Corina Bucea.
  • event organiser.
  • co-author of an analysis about the situation of art in public space in Romania.

The European Cultural Parliament Youth Network was a pan-European network of young professionals boosting the value of the Arts and Culture. Its mission was to boost the value of the Arts and Culture across Europe through professional networking. Its activities were: to run national networks, to organise regular meetings of young professionals committed to the ECP YN mission, to meet yearly on a Pan-European level, to contribute to the yearly European Cultural Parliament session, to develop partnerships to deliver transnational cultural projects, to gather and share case studies and information in order to improve members’ professional skills and raise visibility of good practice, and to participate in a mentoring scheme/ Create synergies with established European Cultural Parliament members.

Development of the cultural strategy of the City of Timișoara and of 3 debates on the theme of European Capital of Culture

Development of the cultural strategy of the City of Timișoara and of 3 debates on the theme of European Capital of Culture

02/2014 – 10/2014

Role:

  • coordinator of the service contract and member of the scientific coordination team, together with Vera Marin.
  • contributor to the design of research and facilitation activities.
  • contributor to the formulation of the strategy document and measures, as audience development, cultural policy and cultural management specialist.

CubicMetre Association – Resources for Culture and the Association for Urban Transition (A.T.U.) prepared for the City of Timișoara the Cultural Strategy of Timisoara Municipality 2014-2024, the first long-term cultural strategy of a Romanian city. It was the result of a vast consultation and participatory planning process, guided by a transversal vision over culture and a sustainable approach based on the potential, needs and capacity of the cultural operators in Timisoara. Culture is regarded throughout the strategy as a form of artistic expression but also as an important factor for development of the city’s social, economic and democratic capital. Also, three debates on themes of European relevance with the participation of professionals from Hungary, France, Spain, Italy/Belgium, Holland, Serbia and Romania were organised in the frame of the contract.

Future audiences

Future audiences

05/2015 – 11/2015

Role: coordinator

Five teams of artists (visual artists, actors, museum educators) and teachers from Bucharest, approx 200 children involved in extracurricular activities. Financed within the Cultural Programe “You are Bucharest 2015”. The workshops designed for children were created by teams of artists and teachers from Bucharest. Artists involved: Artiști: Aurora Kiraly, Maria Cosmina Dragomir, Mădălina Gheorghe Tănase, Iulia Iordan, Raluca Bem Neamu, Valentina Bâcu, Delia Popa, Katia Pascariu, Mihaela Michailov. Teachers involved: Teodora Vișineanu (“Matei Basarab” National College), Irina Cangeopol (“Dimitrie Bolintineanu” Theoretical High School), Mihaela Petre (“Miguel de Cervantes” Bilingual High School), Mădălina Sava and Cristina Șerban (“Corneliu Popescu” Secondary School no. 5), Alina Surdan (Secondary School no. 79).