Category Archives: 2010

Cine cîştigă din reducerile bugetului Ministerului Culturii?

Publicat la 24 mai 2010

Deşi mai puţin vizibile în ultima săptămînă, şi din bugetele publice pentru cultură vor fi tăiate sume importante. Unde se duc banii (rămaşi), unde se fac reduceri şi care este gîndirea din spatele acestor decizii putem deduce doar din ceea ce aflăm că se întîmplă, “faptul împlinit”. Analizele, strategiile si planurile de acţiune ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național sînt maculatură, daca cineva se îngrijeşte să le publice pe site din capul locului.

Avem un buget minuscul pentru proiecte culturale atribuite pe bază de concurs la nivel naţional, o reducere de 20% din bugetul anual al Ministerului pentru bunuri şi servicii (în primul rand pentru programe culturale) şi o suplimentare cu 500.000 de lei din fondurile aceluiaşi Minister pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/cine-cistiga-din-reducerile-bugetului-ministerului-culturii

Reality check

Publicat la 2 iunie 2010

Plouă îndărătnic şi la televizor cu litere de o şchioapă este anunţat codul galben de sărăcie. Am ajuns acasă, stau de vorbă cu ai mei, care au feţe lungi şi obosite. Tata spune că nu e optimist, că golăneala s-a extins şi că toţi lucrează după ureche, că se fură ca în codru, că fiecare e preocupat strict de buzunarul propriu şi că nu vede nicio mişcare de rezistenţă. Aud că în Bucureşti e o căldură neplăcută, umedă şi apăsătoare. Îl ascult şi mă gîndesc la întîlnirea de vineri cu reprezentanţii Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi la ultimul text pe care l-am scris despre reducerile bugetului Ministerului Culturii. Îmi amintesc despre Carl Menger, care spunea că devin bani acele bunuri care sînt observate de oameni în timp că le pot oferi cea mai puţină bătaie de cap în obţinerea lucrurilor pe care le vor şi pe care trebuie să le obţină negociind şi schimbînd între ei lucrurile de care dispun. Economiștii spun că funcţia banilor este de a evita nevoia coincidenţei dintre lucrurile pe care şi le doresc şi pe care le pot oferi oamenii. 

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/reality-check

Un drum cu un singur sens?

Publicat la 9 iunie 2010

– despre consultarea pentru politicile culturale europene –

Săptămîna trecută Marilena Stanciu (Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional) a trimis către operatorii culturali invitaţia de a trimite puncte de vedere si sugestii pe marginea Planului de Lucru în Domeniul Culturii pentru perioada 2008-2010 şi alte propuneri pentru politici culturale, studii, domenii în care ar fi oportun schimbul de bune practici în acest sens pentru următoarea perioadă. Pe baza evaluării şi în urma propunerilor trimise, noul Plan va fi discutat şi aprobat de Consiliul Uniunii Europene, moment din care va determina o serie de obligaţii pentru Statele Membre, Consiliu şi Comisia Europeană.

Nu cred că e nevoie de un amplu studiu pentru a observa că aproape nimeni nu mai are încredere în astfel de invitaţii. O lungă şi neplăcută experienţă de planuri şi strategii care nu au fost aduse la viaţă sau care au fost atît de răstălmăcite că au pierdut semnificaţia convenită şi au slăbit sensul potenţialului lor performativ cu siguranţă îşi spune cuvîntul. Mai contribuie la reacţia de respingere şi lovirea zi de zi de deciziilor concrete de alocare sau reducere a fondurilor din bugetul public şi de iniţiative legislative care trec netulburate, decizii ale căror sensuri le întrezărim în calcule politice şi de circumstanţă, şi nicidecum în planuri şi strategii fundamentate şi asumate. Aceste decizii şi oamenii care le pun în aplicare reprezintă politici culturale în sine, vorbesc despre valori şi priorităţi, despre pîrghii şi surse de informare.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/un-drum-cu-un-singur-sens

Guvernul defineşte (in)dependenţa şi impozitează pe măsură

Publicat la 22 iunie 2010

Săptămîna trecută a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care urmează să modifice Codul Fiscal. Sînt disponibile 10 zile (deci pînă pe 28 iunie) de consultare publică. Conform notei de fundamentare, impactul noilor măsuri a fost măsurat începînd cu data de 1 iulie 2010. Cu toate acestea, este puţin probabil (şi ilegal) ca noile prevederi să intre în vigoare începînd cu acea dată, din două motive. Primul, perioada dintre lansarea consultării publice şi publicarea în Monitorul Oficial trebuie să fie de minim 30 zile. Al doilea, scos în evidenţă de Doina Doru într-un articol publicat pe voxpublica: orice schimbare a Codului Fiscal nu poate, conform legii, intra în vigoare decît cel mai devreme la 1 ianuarie a anului ce urmează. Dacă totuşi se va întîmpla să nu se ţină cont de aceste prevederi legale, invocîndu-se argumentul urgenţei, ce vom face? Dar, în primul rînd, va răspunde cineva consultării publice lansate de Ministerul de Finanţe? Conform legii transparenţei decizionale 52/2003, instituţia care a lansat proiectul de modificare este obligată inclusiv să organizeze o dezbatere publică în jurul propunerii, dacă cineva formulează această cerere.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/guvernul-defineste-independenta-si-impoziteaza-pe-masura

Imaginează viitorul (I)

Publicat la 8 iulie 2010

Criza în care se află România în această perioadă este un bun prilej pentru a alterna discursul despre prezentul apăsător cu imagini pozitive ale viitorului, și a completa imaginea luptei, neputinţei şi frustrării cu cea a unor variante alternative ale situaţiei şi rostului artei în perioada care urmează. Săptămîna trecută am trimis mai multor artişti, manageri culturali şi cercetători invitaţia de a construi mental o imagine personală despre viitorul artei în România următorilor 5 ani. Imaginează viitorul este nu doar un îndemn de a prelua controlul asupra celor ce vor urma, ci şi o încercare de a scoate la suprafaţă speranţele, nevoile, temerile şi valorile creatorilor şi publicului de cultură din România. Nu cred că mai este cazul să aşteptăm intermediarii deştepţi sau autorităţile binevoitoare pentru a spune ce considerăm că ar trebui să se întîmple în România. Ce pot însemna aceste expresii ficţionale pentru dinamica reală a culturii din România, rămîne de văzut.

Le mulţumesc celor care au răspuns pînă acum: Anamaria Iuga, Andra Matzal, Silvia Cazacu, Mircea Nicolae şi Vlad Tarko. Citiţi în cele ce urmează un fragment din invitaţia trimisă, cît şi textele primite de la ei. Imaginează viitorul continuă.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/imagineaza-viitorul-i

Imaginează viitorul (II)

Publicat la 22 iulie 2010

Invitaţia de a imagina viitorul continuă şi săptămîna aceasta. Citiți despre ce este vorba şi care sînt primele răspunsuri primite aici. Provocarea seriei stă în relaţia pe care o dezvoltă cu evenimentele timpului prezent, iar sensul său se află în confruntarea dintre tipurile diferite de putere/autoritate pe care le au pe rînd oamenii politici, administratorii publici, simplii funcţionari, producătorii culturali, creatorii, cercetătorii, gînditorii, publicul de artă, managerii privaţi etc. Fiecare dintre aceştia acţionează asupra lumii artei şi culturii, dar foarte rar li se pune tuturor aceeaşi întrebare despre viitor. Lipsa prezenţelor contrastante, sau pur şi simplu diferite, cu privire la felul în care arată sau ar trebui să arate lucrurile din punctul lor de vedere creează nu doar impresia unui fals consens, ci chiar a unei lipse de alternative şi, în consecinţă, o nevoie de inventare a unui comitet/grup de experţi care să gîndească pentru aceştia lumea care urmează.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/imagineaza-viitorul-ii

Artişti, guvernanţi şi ritualul social al finanţării culturii

Publicat la 12 august 2010

cu observaţii în jurul unor idei de Hans Abbing (Why Artists Are Poor? The Exceptional Economy of the Arts, Amsterdam University Press, 2004)

Nevoia reformei aparatului de stat, tradusă de guvernanţi din 2009 încoace prin disponibilizări de personal, desfiinţări sau comasări ale unor instituţii, a primit de curînd încă o critică, prin raportul social După 20 de ani: Opţiuni pentru România, realizat de Institutul de Cercetare pentru Calitatea Vieţii. Reamintind că rolul statului este de a produce și a echilibra bunăstarea, cu alte cuvinte, un rol social, autorii afirmă, după interpretarea datelor, că “România nu are un stat prea mare, raportat la mărimea economiei, ci, dimpotrivă, este statul cel mai mic din Europa, la mare distanță de media statelor europene.”

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/artisti-guvernanti-si-ritualul-social-al-finantarii-culturii

Administrarea culturii nu e totuna cu managementul emoţiilor

Publicat la 14 mai 2010

Nu demult, la o dezbatere organizată de Societatea Academică din România despre descentralizare şi management în cultură, cineva a afirmat ca în tranziţia de la nivelul central la cel local unul dintre lucrurile cele mai importante de care administratorii trebuie să ţină cont sînt emoţiile celor “mutaţi”, managementul acestor emoţii. A urmat o răsuflare generală de aprobare, era ceea ce majoritatea aştepta, dar nimeni nu îndrăznea să spună. În cultură contează relaţiile interumane, compatibilitatea discursurilor şi a intereselor.

Citește restul articolului pe site-ul Dilema Veche: https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/administrarea-culturii-nu-e-totuna-cu-managementul-emotiilor

structural funds for culture – a needed investment online campaign

„Structural funds for culture – a needed investment” online campaign

09/2010 – 06/2011

Role: coordinator

banipentruarte, with the support of ArtAct Magazine, developed the information campaign that aimed to present the existing funding opportunities from the structural funds 2007-2013 available to cultural operators. The texts contained data about projects and organisations and managed to obtain such funds for activities and results with a cultural scope. It also listed processed financial data about the level of use of these funds for cultural projects.

moneyforthearts

moneyforthearts

2010 – 02/2012

Role: founder and coordinator

banipentruarte (EN: moneyforthearts) aimed to offer information about funding for culture to artists and cultural operators in Romania, and to develop a space for reflection and debate about cultural policies and legislation, via an online interactive space on Facebook, called banipentruarte Talks. The main goal of the project was to develop comprehension, the capacity to debate and to manage culture, by considering the balence between the needed resources and the generated results.