Raluca Iacob

cultural policy analysis & planning | project management | NGOs | governance | grants | culture in schools | audience development

De ce am plecat de la consultarea AFCN

| 3 Comments

AFCN a propus și organizat azi (14 februarie 2018) o primă întâlnire cu recent-numitul Consiliu AFCN. O inițiativă binevenită, din seria semnelor de deschidere ale instituției sub conducerea managerului Irina Cios, care a reușit în ultimii ani să organizeze mai multe consultări publice – nu doar în București – și să schimbe unele condiții de funcționare ale programului de finanțare și ale instituției în direcția dorită de operatorii culturali și benefică derulării proiectelor (în acest sens, un cuvânt de mulțumire merită adresat și membrilor Consiliului AFCN din ultimii doi ani).

Mai mult de 50 de oameni ne-am întâlnit la Ceainăria Cărturești Verona și, după o prezentare necesară a contextului discuției, cuvântul a fost oferit reprezentanților operatorilor culturali prezenți. S-a discutat pe sărite și intercalat despre calitatea evaluărilor, designul ariilor tematice, eligibilitatea solicitanților, valoarea granturilor, potențiale conflicte de interese și priorități. Intervențiile au fost calme pe alocuri, agresive în a două oră de discuții – din cauza unui participant care efectiv urla pentru a-și face ideile cunoscute și mai convingătoare și care nu putea fi convins să recurgă la un ton mai potrivit unei conversații constructive. Probabil va exista o sinteză a discuțiilor ulterior, nu intenționez să o scriu eu.

De ce am plecat înainte de încheierea întâlnirii?

Pentru că discuția nu avea nicio structură și nu era moderată la nivel de conținut, cu o minimală agendă (listă de subiecte), ci doar se răspundea observațiilor primite și se oferea cuvântul următoarei persoane.

Pentru că, deși am înțeles că acest Consiliu nu a avut timp pentru formularea unor puncte de vedere pe anumite subiecte și a unor propuneri, cred că se putea organiza mai bine întâlnirea și se putea gândi o declarație de principiu generală și câteva direcții principale, să știm care este gândirea sa pentru viitor măcar în linii mari. Poate asta ar fi însemnat amânarea consultării publice cu câteva zile, dar nu cred că asta ar fi fost o problemă.

Pentru că formula de discuție a produs haos. Există metode de facilitare a discuțiilor de grup. De exemplu, se puteau organiza grupe de discuție pe problematicile principale (care erau intuitive, deja se cunosc principalele arii de interes) utilizand metoda world-cafe (ex: grupa 1 – procedura de evaluare și calitatea evaluatorilor; grupa 2: ariile tematice; grupa 3: prioritățile transversale; grupa 4: grila de evaluare).

Pentru că nu există analize care să ne spune care a fost impactul proiectelor finanțate de AFCN în acești ani și noi ne zbatem ca chiorii pe chestiuni care țin de mecanica finanțării și emitem fiecare opinii disparate despre priorități în orb. Nu avem cercetare în acest sens, nu avem fundamentare profesionistă de nevoi cu metode profesioniste.

Pentru că rolul consultării publice cu beneficiarii finanțărilor poate fi foarte productiv pentru identificarea nevoilor și a aspirațiilor operatorilor culturali, dar soluțiile de tehnică legislativă și de politici publice nu se construiesc cu ei, ci cu specialiști în aceste lucruri – oameni care au studiat politici publice, care au aprofundat la nivel de sistem și comparativ acest tip de actori ai finanțărilor nerambursabile. Ei construiesc soluțiile, ei au această expertiză, chiar dacă beneficiarii pot veni și ei cu idei și e bine să o facă.

Pentru că organizând astfel consultările nu se recunoaște expertiza în domeniu și nu se apreciază perspectiva macro, consultări organizate în acest fel egalizând expertiza celor care implementează proiecte cu cea a celor care se apleacă asupra gestiunii finanțărilor nerambursabile ca parte a profesiei lor – fie că sunt cercetători în politici culturale, fie că sunt manageri culturali cu experiență de advocacy și structurare a domeniilor sau evaluatori experimentați.

Finalmente, am ales să plec înainte de finalul întâlnirii pentru că de aproape zece ani nu facem decât să formulăm propuneri ca diverse grupuri, coaliții, organizații, ceea ce e în regulă, dar trebuie să admitem că deciziile strategice nu se pot constitui doar dintr-o deliberare continuă, o țopăială de la an la an, ci e nevoie de un angajament strategic institutional pe termen mediu, care să țină cont de viziunea managerului AFCN, de politicile publice și planificările culturale naționale și care să valorifice expertiza membrilor Consiliului.

Doamna Irina Cios a dat dovadă de leadership și angajament în serviciul sectorului cultural, multe lucruri bune s-au schimbat în ceea ce privește mecanica finanțărilor, promovarea proiectelor (inclusiv prin Premiile AFCN) și funcționarea Consiliului.

Definirea unei strategii a AFCN (nu doar a Consiliului AFCN, ci și a conducerii) – inclusiv componenta de evaluare de impact a proiectelor – și îmbunătățirea metodelor de consultare publică cred că pot fi un nou obiectiv necesar.

Consultările publice sunt un semn de bunăvoință, deschidere și o bună practică a guvernării participative, dar cred că trebuie înțeles mai bine care sunt limitele acesteia și ce nu pot înlocui. Nu pot înlocui expertiza oferită de specialiști, nu pot înlocui o strategie bine pusă la punct și nu pot înlocui evaluarea profesionistă a impactului intervenției culturale.

3 Comments

  1. Like!! Great article post.Really thank you! Really Cool.

  2. I went over this site and I think you have a lot of good information, saved to fav :)

  3. You have observed very interesting details! ps decent internet site. :)

Leave a Reply

Required fields are marked *.


Visit Us On FacebookVisit Us On LinkedinCheck Our Feed