publicat în martie 2021
Raluca Iacob este facilitator de proces în cadrul proiectului re:form, un program pentru sprijinirea organizațiilor culturale independente care aspiră să depășească modelele tradiționale de dezvoltare organizațională și care țin cont de specificul sectorului și condițiile fragile în care își desfășoară activitatea în România. Am întrebat-o câteva lucruri despre sectorul cultural, despre provocările și nevoile pe care le au în prezent organizațiile culturale independente.
DIU: Ca introducere, ar merita să vorbim puțin despre experiența ta în domeniul cultural. Care sunt momentele cheie, principalele lucruri care te-au format?
Raluca Iacob: Pentru mine, experiența fundamentală a fost rolul de consultant pentru accesarea de fonduri europene la Punctul de Contact Cultural, chiar când am început să lucrez. M-a pus pe o direcție din mai multe puncte de vedere, dar cel mai important cred că a fost faptul că m-a plasat de la început într-o zonă de intermediere între interesele unor finanțatori publici, europeni, în acel caz, dorințele și nevoile operatorilor culturali și apoi, desigur, fiindcă lucram pentru o instituție subordonată Ministerului Culturii, trebuia să ținem cont și de contextul național, de activitatea și intențiile Ministerul Culturii. M-a fascinat zona asta de mediere și de intermediere între interesele, nevoile și modul în care funcționează diferiți actori culturali și administrativi. Cred că apoi am dus acest rol în tot ce am făcut. De la proiectele de voluntariat pentru sectorul cultural, când am fondat banipentruarte, până la felul în care am lucrat pentru realizarea strategiei culturale a Timișoarei, pentru Primărie, la proiectele Asociației MetruCub, care s-a poziționat ca acest creator de context și de discuții între diverși actori culturali, la munca de advocacy și, în ultimii ani, la activitatea de consultanță pentru diverse organizații private și instituții publice.
DIU: Acest rol te ajută să ai o privire de ansamblu foarte clară asupra diferitelor sisteme de lucru din domeniul cultural, de la instituții de stat, la organizații. În ce privește sectorul independent, care sunt nevoile sau provocările cu care se confruntă organizațiile?
R.I.: Consider că sectorul cultural independent este întreținut într-o stare de precaritate. Și când zic “precaritate” nu mă refer doar la lipsă de venituri pentru a-și realiza activitatea, ci și la un lucru care decurge din asta, dar este cumva și separat, și anume lipsa unui număr suficient de mare de oameni capabili să sprijine producția culturală, medierea culturală, care să dezvolte organizații cu impact. Motivele sunt multiple, de la lipsa unui cadru legal adaptat, la lipsa de finanțări previzibile, consistente, profesioniste, la lipsa de ocazii de formare profesională în cadru academic și profesional, pentru sectorul cultural independent. Este regretabil și simptomatic faptul că exemplele pozitive de organizații neguvernamentale și artiști independenți care au reușit să mai miște lucrurile, să creeze programe și produse culturale valoroase, să fie repere, nu au reușit și să devină adevărate școli și modele pentru alte organizații culturale independente. Maxim, ele au inspirat și au crescut oameni capabili, dar nu au creat tipare funcționale de dezvoltare sustenabilă, probabil pentru că mediul și contextul de lucru au fost pline de capcane, de provocări foarte dificile și, tot timpul, de imprevizibil.
De altfel, capacitatea de transfer și de învățare în sectorul cultural independent, între organizații, de la o generație la alta, mi se pare destul de mică. Și asta face ca fiecare actor cultural independent, atunci când începe să lucreze, să aibă sentimentul că o ia cumva de la zero, deși evident că asta nu este real. Ceea ce sigur că dă și un anumit dinamism, și o anumită prospețime continuă activității în sectorul cultural independent, dar face lucrurile și mult mai dificile și, la un nivel mai general, chiar tragice. Eu numesc tragică situația în care vezi cum organizații mai tinere se bazează pe procese de lucru care știi că le vor face în câțiva ani să atingă o limită.
Un lucru care ar merita poate cercetat mai în detaliu este vârsta a celor care lucrează în mediul cultural independent. Impresia mea este că este foarte joasă, adică sunt foarte tineri și, de fapt, în jurul vârstei de 40 de ani, marea majoritate ies din sistem sau continuă într-o formă parțială, găsindu-și un loc de muncă mai stabil, care să le asigure fonduri mai substanțiale în alt fel. Iar asta, din păcate, înseamnă că acea experiență, înțelepciune, cunoaștere acumulată de-a lungul timpului nu poate fi crescută, de la o generație la alta, în cadrul sectorului cultural independent decât punctual.
Citește restul articolului pe site-ul Centrului Cultural Clujean: https://diviziadeinovare.ro/programul-reform-si-nevoia-de-sustinere-a-sectorului-cultural-independent/