Atelier: Accesibilizarea patrimoniului tipărit pentru publicul larg (termen limită pentru înscriere: 6 octombrie)
Actualizare: Termenul limită de înscriere pentru participarea la atelier este vineri, 6 octombrie, ora 23:59. Vă așteptăm!
Formator: Ani Sandu, jurnalist
11 și 18 octombrie 2017, București
Asociaţia MetruCub – resurse pentru cultură vă invită să vă înscrieţi la un atelier dedicat modului în care specialiştii în bibliologie şi patrimoniu îşi pot face munca mai accesibilă pentru publicul nespecialist. Grupul ţintă include muzeografi, cercetători şi studenţi din domeniul patrimoniului, al bibliologiei şi al literaturii vechi.
Participanții la curs vor învăța cum să transmită informație de specialitate publicului larg. În două sesiuni de câte patru ore vor explora împreună cu un jurnalist cu experienţă principii de scriere eficientă. Prin exemple și exerciții, cursanții vor dobândi un set de unelte prin care să-și poată face accesibile publicului cunoștințele de specialitate. Obiectivele cursului vizează conștientizarea de către participanţi a publicului căruia se adresează și a felului în care acesta caută și recepționează informații, precum și dezvoltarea abilităților cursanților de scriere clară, concisă și eficientă, care să fie relevantă pentru cititor.
Cele două sesiuni ale atelierului vor avea loc în datele de 11 şi 18 octombrie 2017 la Biblioteca Sf. Sinod (Str. Mitropolit Antim Ivireanul nr. 29, în incinta Mânăstirii Sf. Antim), între orele 10:00 şi 14:00. Cursanţii vor primi o adeverinţă de participare care va menţiona abilităţile dobândite pe parcursul a 16 ore de formare (8 ore de formare faţă în faţă şi 8 ore de studiu individual).
Cursul va fi susținut de către Ani Sandu, care lucrează la Radio România Actualități și scrie la DoR (Decât o Revistă). Din 2004 a fost reporter, editor, producător și prezentator de știri de radio și a publicat reportaje în revistele DoR, Esquire și Tabu. Între 2012 și 2014 a fost corespondentul radioului public la Washington DC.
Participarea la curs este gratuită. Înscrierile se vor face în limita a 12 locuri, pe baza unui proces de selecție. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne trimiteți CV-ul și un scurt mesaj la adresa contact@m3culture.ro, în care să indicați numele și prenumele, ocupația, instituția unde lucrați/cu care colaborați/unde studiați și răspunsul la întrebarea: „Cum vă va ajuta participarea la atelier în munca dumneavoastră?”.
Termenul limită de înscriere este 1 octombrie 2017.
Atelierul face parte din proiectele „Catalogul online al tipăriturilor româneşti vechi” şi „Catalogul online al tipăriturilor bucureştene vechi”, implementate de Asociaţia MetruCub – resurse pentru cultură (www.m3culture.ro) în parteneriat cu Biblioteca Sf. Sinod (www.bibsinod.ro) şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi (http://www.muzeulhartilor.ro/).
Pentru mai multe detalii: 0730.130.551 și contact@m3culture.ro
Curator: Mihai Iacob
Consultanți științifici: conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu și arhim. dr. Policarp Chițulescu
Proiect coordonat de Asociația MetruCub – resurse pentru cultură
Parteneri: Biblioteca Sfântului Sinod și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.