Echipa
Asociația MetruCub-resurse pentru cultură a fost înfiinţată în februarie 2012 de Bianca Floarea, Raluca Pop și Ioana Tamaș.
Membri:
Raluca Iacob (Pop)
Raluca s-a specializat în politici culturale şi facilitare. Are o diploma în comunicare și relații publice şi studii de masterat în politici culturale la Universitatea Central Europeană din Budapesta. Timp de 3 ani, Raluca a fost consultant în cadrul Punctului de Contact Cultural al României şi a coordonat campania naţională pentru Anul European al Dialogului Intercultural 2008. În 2010 a dezvoltat proiectul online banipentruarte, care a devenit o sursă importantă de informaţii despre fondurile naționale și internaționale disponibile pentru artiștii și organizațiile culturale din România. Raluca a coordonat prima cercetare şi campanie de informare despre modul în care fondurile structurale pot sprijini proiectele culturale din România. Este un membru activ al Coaliţiei Sectorului Cultural Independent, o reţea de organizații care promovează principiul bunei guvernări în cultură. Este evaluator si manager de proiect certificat de Autoritatea Națională pentru Calificări și are experiență în evaluarea de proiecte culturale depuse pentru finanțare la Administrația Fondului Cultural Național. Din 2009 colaborează constant cu organizații culturale în calitate de manager cultural, consultant pentru atragerea de fonduri nerambursabile, cercetător și facilitator cultural. Scrie ocazional despre politici culturale, planificarea fondurilor europene, transparenta și buna guvernare.
Contact: raluca.iacob@m3culture.ro
Bianca Floarea
Bianca a absolvit management cultural și politici culturale la Universitatea de Arte din Belgrad și studii culturale europene la Universitatea din București. A lucrat în domeniul cultural în ultimii 7 ani, în organizații neguvernamentale din România și Belgia (Ecumest, Culture Action Europe) și în sectorul public (în Punctul de Contact Cultural al României). În 2010 a coordonat, pentru Platform for Intercultural Europe din Bruxelles, o cercetare despre semnificaţia dialogului intercultural în proiectele europene finanţate prin Programul Cultura (2007-2013), finalizată prin recomandări de politici adresate Comisiei Europene. Ariile sale de expertiză sunt: finanţările pentru cultură, dezvoltarea organizațională prin proiecte de cooperare și politicile culturale la nivel european.
Contact: bianca.floarea@m3culture.ro
Ștefania Ferchedău
Ştefania este manager în domeniul artelor performative. Are o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de proiecte în domeniile artele spectacolului, management și politici culturale, și transversale (educație și intervenție), unele cu o componentă importantă de cooperare internațională. Are o experiență extensivă în strîngerea de fonduri de la finanțatori publici și privați din România și din străinătate, în ultimii ani obținînd două finanțări prin programul Cultura al UE cu Fundația Gabriela Tudor, ca lider de proiect. În 2012 a deschis împreună cu coregraful Cosmin Manolescu spațiul ZonaD din București. În prezent, pe lîngă programarea și inițiativele din cadrul ZonaD, oferă consultanță artistică și de management pentru diverse proiecte și organizații culturale. Din 2010 este membru al Coaliției Sectorului Cultural Independent, fiind implicată în diverse acțiuni de advocacy pentru sectorul cultural neguvernamental încă din 2003. Este partenerul român al rețelei Aerowaves, care promovează coregrafii emergenți din Europa. Afilierile instituționale trecute includ Asociația ECUMEST (2003-08), Institutul Cultural Român New York (2008-10), Cinemateca Română/ Arhiva Națională de Filme (2002-03). În 2006-07 a fost membru în Consiliul artistic al Centrului Național al Dansului București. A urmat cursurile Masteratului de Management Cultural al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2002-03).
Contact: stefania.ferchedau@m3culture.ro
Diana Ciocan
Diana este colaborator al Facultății de Filosofie – Universitatea din Rijeka, Croaţia în cadrul programului Unicult2020 – the International Arts & Cultural Management and Cultural Policy Programme. Din 2011 face parte din comitetul de organizare al unor festivaluri internaționale, precum EUROPAfest – jazz, blues, pop & classic (2011 – 2013), este coordonator al Bucharest Early Music Festival – ediția a VIII-a și manager de proiect ale primelor două ediții Bucharest Art Week . Din 2015 intră în echipa Susţine cultura în educaţie, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Este licenţiată în Studii Culturale Europene și a studiat Managementul proiectelor, program masteral acreditat de PMI GAC la SNSPA.
Contact: diana.ciocan@m3culture.ro
Codruța Cruceanu
Codruța este un pasionat istoric de artă, manager de proiecte culturale și formator. A debutat în anul 1980 în domeniul educației muzeale, fiind apoi rând pe rând conservator, secretar științific și redactor în cadrul Muzeului Național de Artă al României, pentru ca în 1999 să revină la educația muzeală, regândind structura și dinamizând activitatea de educație din postura de șef de secție. Între 2001 si 2009 s-a dedicat conceperii și dezvoltării unor proiecte culturale interdisciplinare complexe în calitate de Arts Manager la British Council București. Multe dintre acestea au abordat frontal necesitatea formării unor competențe de educație culturală în rândul profesorilor, integrând ateliere pentru elevi și studenți, școli de vară pentru profesori și educatori muzeali , programe variate de activități complementare cu participarea unor specialiști din țară și străinătate. Din 2009 s-a implicat în activități de cartografiere a sectorului cultural pentru KulturKontaktAustria, de formare profesională , evaluare și scriere de proiecte (colaborări punctuale cu AFCN, ARCUB, INCFC, RNMR). În paralel a dezvoltat un amplu program de
accesibilizare a patrimoniului Muzeului Național de Artă al României pentru persoanele cu nevoi speciale, concepând și implementând o serie de proiecte care au vizat creșterea gradului de sensibilizare a publicului muzeal (școlar) la nevoile elevilor cu deficiențe de auz și vedere (InclusivArt, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național), realizarea unor produse on- și off-line dedicate acestora (ARTtouch și ARTmobile, finanțate de Fundația Orange prin programul Lumea prin culoare și sunet). Interesul său pentru produsele digitale este dublat de convingerea intimă că nimic nu suplinește cu adevărat interacțiunea directă de la om la om și contactul cu opera de artă originală, fie că este vorba de o sculptură, o piesă de teatru, un film sau o piesă muzicală.
Contact: codruta.cruceanu@m3culture.ro
Ioana Tamaş – membru fondator (2012-2016)